Salutare, podcasteri!
Începem azi o serie de updateuri (sperăm) săptămânale despre piaţa de podcasting din România şi nu numai. Dacă aveţi sugestii şi informaţii, le aşteptăm pe adresa redacţiei.
- Astăzi are loc prima ediţie Podfest România, organizată de Evensys. O zi întreagă de prezentări de la speakeri de top, podcasteri, jurnalişti, oameni din companii. Cu toţii vor discuta despre podcasturi şi cum a crescut fenomenul şi în România. Totul poate fi urmărit online, gratuit, pe site-ul Podfest.
- Zilele trecute a apărut episodul 4 din Murdar, primul podcast de ficţiune din România. Dacă n-aţi descoperit până acum Murdar, vă invităm să daţi play.
- S-a lansat noua aplicaţie Majelan, centrată pe podcasturi de dezvoltare personală. Compania franceză intenţiona să devină “un Netflix al podcasturilor”, chiar au luat şi câteva runde de finanţare în valoare de 3-4 milioane de euro, însă la începutul acestui an au pivotat spre o aplicaţie mult mai nişată.
- O analiză venită de pe Podcast Focus, grupul podcasterilor din România, despre bătălia dintre Spotify şi Apple Podcasts.
- Opţiunea de Audio Tweets a început să fie disponibilă pentru utilizatori din lumea întreagă, după ce Twitter a anunţat-o la mijlocul lunii iunie. Momentan e disponibilă doar pentru iOS, dar aşteptăm în curând şi o variantă de Android.