” Când se apropie moartea și despărțirea de viață sare în față ca stejarul, apare visul, baroc,
adânc precum lipsa de adâncime
și, mai ales, adevărat ca frigul. visez cum tu
te întorci, cum nu vezi
decât drumul care duce spre mine,
….
nu sunt acum și aici. nu sunt
materie, trup, instinct și sânge;
sunt spirit, creier, rațiune și cruce.”
Între așa “a fost” și așa “este” Angela Marinescu… s- a strecurat neființa.
A rămas spiritul ei, ascuns printre versuri. Și vocea ei în mintea mea, tot atât de vie ca cea din fonoteca Radioului.
M- a ales să- i fiu rezoner al poemelor ei în recitalul de la Casa Radio, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă. Pe mine m- a ales EA, pe Irina Petrescu au invitat- o organizatorii.
Am cunoscut- o pe Irina demult, dar atunci ne- am întâlnit pentru prima și ultima oară. Fermecătoare ființă !
Angela nu auzise vreodată numele Irinei Petrescu…și tot atât de indiferentă i- a rămas întâlnirea, deși a făcut eforturi vizibile să se scuze pentru ” lipsa ei de interes” . Am privit cu înfrigurare apogeul sincertății ( dure, aparent lipsită de politețe) din întrebarea ei: ” Sunteți actriță? Așa mi- au spus cei din Radio…Nu merg la teatru, să nu vă supărați” Angela era greu de surprins și aproape imposibil de adus la o piesă de teatru.
Deci, nu scena m- a adus în viața ei, ci lansările de carte. Am fost trei voci în direct, în fața publicului din sala de spectacole ! A ei imperturbabilă, a Irinei de un calm tulburător și a mea vibrând empatic cu versurile Angelei.
Pentru mine există POEȚI și scribi, precum există ACTORI și prestatori.
ANGELA MARINESCU este un reper în poezie, este brațul întotdeauna câștigător al SKANDERBEG – ului.
Rămas bun !
Îmi rămân versurile tale și sentimentul copleșitor de a mă fi ales!
Silvia Codreanu
Am ascultat cu ochii mari deschişi, ca să văd sau măcar să ghicesc conturul Angelei Marinescu, care pune suferința trupului pe aceeaşi treaptă cu cea a spiritului, într-o definiție metaforică a ființării. Am ascultat şi m-am sfiit de atâta frumusețe a verbului şi am văzut contururile în întreagă expresivitatea lor. Nu-mi vine să vă mulțumesc şi nici să vă felicit, ci doar să plec ochii, domnule Marius Chivu, şi apoi să-i întorc spre cer. Brusc. În căutare. Faceți lucruri extraordinare.
2 Comments. Leave new
” Când se apropie moartea și despărțirea de viață sare în față ca stejarul, apare visul, baroc,
adânc precum lipsa de adâncime
și, mai ales, adevărat ca frigul. visez cum tu
te întorci, cum nu vezi
decât drumul care duce spre mine,
….
nu sunt acum și aici. nu sunt
materie, trup, instinct și sânge;
sunt spirit, creier, rațiune și cruce.”
Între așa “a fost” și așa “este” Angela Marinescu… s- a strecurat neființa.
A rămas spiritul ei, ascuns printre versuri. Și vocea ei în mintea mea, tot atât de vie ca cea din fonoteca Radioului.
M- a ales să- i fiu rezoner al poemelor ei în recitalul de la Casa Radio, cu mai bine de cincisprezece ani în urmă. Pe mine m- a ales EA, pe Irina Petrescu au invitat- o organizatorii.
Am cunoscut- o pe Irina demult, dar atunci ne- am întâlnit pentru prima și ultima oară. Fermecătoare ființă !
Angela nu auzise vreodată numele Irinei Petrescu…și tot atât de indiferentă i- a rămas întâlnirea, deși a făcut eforturi vizibile să se scuze pentru ” lipsa ei de interes” . Am privit cu înfrigurare apogeul sincertății ( dure, aparent lipsită de politețe) din întrebarea ei: ” Sunteți actriță? Așa mi- au spus cei din Radio…Nu merg la teatru, să nu vă supărați” Angela era greu de surprins și aproape imposibil de adus la o piesă de teatru.
Deci, nu scena m- a adus în viața ei, ci lansările de carte. Am fost trei voci în direct, în fața publicului din sala de spectacole ! A ei imperturbabilă, a Irinei de un calm tulburător și a mea vibrând empatic cu versurile Angelei.
Pentru mine există POEȚI și scribi, precum există ACTORI și prestatori.
ANGELA MARINESCU este un reper în poezie, este brațul întotdeauna câștigător al SKANDERBEG – ului.
Rămas bun !
Îmi rămân versurile tale și sentimentul copleșitor de a mă fi ales!
Silvia Codreanu
Am ascultat cu ochii mari deschişi, ca să văd sau măcar să ghicesc conturul Angelei Marinescu, care pune suferința trupului pe aceeaşi treaptă cu cea a spiritului, într-o definiție metaforică a ființării. Am ascultat şi m-am sfiit de atâta frumusețe a verbului şi am văzut contururile în întreagă expresivitatea lor. Nu-mi vine să vă mulțumesc şi nici să vă felicit, ci doar să plec ochii, domnule Marius Chivu, şi apoi să-i întorc spre cer. Brusc. În căutare. Faceți lucruri extraordinare.